Despre Webinarul ”Procesul de recrutare 100% online” – Anagajatori De Top

Magda Dorobanțu 21.04.2021
Jurnal de recrutor

Împreună cu Oana Cristina, consilier în carieră @Viitorul meu, am susținut webinarul ‘Procesul de recrutare 100% online’ în cadrul evenimentului Angajatori de top.

Laitmotivul webinarului a fost pregătirea.

Văd de prea multe ori la oameni așteptarea de a performa fără să se pregătească. Cât de realistă este o astfel de așteptare? Și în cel fel nu ne duce o astfel de așteptare spre o dezamăgire atunci când ea nu este însoțită și de pregătire?

Când începe pregătirea pentru recrutare?

Din punctul meu de vedere, cu fiecare lucru pe care îl faci, îți crești sau nu ”angajabilitatea”.
Apoi redactarea CV-lui sau decizia de a fi prezent pe rețelele profesionale. În funcție de ce și cum spun ele despre tine, ajungi sau nu la o primă conversație cu recrutorul.
Publicul Angajatori De Top este un public la început de carieră. Astfel, a fost foarte prezentă întrebarea ”Ce pun în CV având în vedere că acum sunt în căutarea primului job?”. Cu toții am avut un prim job. Și dacă ar fi adevărat că „nimeni nu angajează fără experiență”, atunci în piața muncii ar fi doar cei care erau angajați înainte de 1989.

 

Așadar, ce pui în CV când nu ai avut deja un prim job?

Tot ceea ce spune ceva despre tine și este relevant pentru piața muncii. Competențele sunt transferabile.

 

De exemplu poți să menționezi din ce organizații studențești ai făcut parte, ce abilități ai pus în practică și ce contribuții ai avut acolo.
Unul dintre participanții la webinar spunea că are o medalie la o competiție de baschet și se întreba dacă merită menționat în CV. Dincolo de mențiunea unei linii în CV, invitația mea este să vezi ce se află în spatele unui lucru pe care l-ai făcut. Ce spune el despre tine?

De exemplu: Dacă ai obținut o medalie cu echipa de baschet, ce spune asta despre spiritul tău de echipă? Dar despre modul în care colaborezi?

 

Știu că uneori poate fi greu să te vezi și atunci o oglindă este utilă. Această oglindă poate fi coaching-ul de carieră.

După ce CV-ul și sau Profilul de LinkedIn ți-au deschis ușa, continuă să te pregătești!
Poți începe din exterior spre interior.
Află cine este potențialul angajator. În ziua de azi sursele de informare sunt nelimitate și la un click distanță. Ai la dispoziție de la website-ul companiei, la apariții în presă, la forumuri de discuții despre companii și așa mai departe.

Poți să continui pregătirea, folosind anunțul de angajare. Citește-l cu atenție și vezi dacă ți se potrivește sau nu. Vezi care sunt cerințele și responsabilitățile și ai în vedere că este posibil să vină ziua în care va trebui să performezi la nivelul cerințelor și responsabilităților.

Dacă ai hotărât că vrei și poți face job-ul, treci la pregătirea ta pentru interviu. Simulează interviul online!

Fă-o cu un prieten, un coleg sau un Consilier în carieră, dacă vrei opțiuni, despre ce și cum să faci (diferit) în timpul interviului cu potențialul angajator, de la un profesionist.

Ține cont de faptul că interviul este online și acordă atenție și folosește:
• faptul că te afli în mediul tău iar fundalul te poate ajuta să transmiți informații despre tine (pasiuni, interese,  fel de a fi)
• ai grijă la lumină: dacă nu o faci este posibil să începi interviul pe lumină, iar la final să fii în întuneric
• uite-te în cameră (nu la luminița de lângă cameră și nu pe ecranul tău la interlocutor) dacă vrei să te uiți în ochii angajatorului/ recrutorului
• ai grijă la sunet și la conexiunea la internet și la priză
• poți ține alături de tine notițe valoroase, informații despre angajator, anunțul de recrutare

Interviul pe care l-ai susținut efectiv este o oportunitate de a pregăti următorul interviu? Cum?
Ia-ți 10 minute pentru a rememora și a învăța din interviul pe care tocmai l-ai încheiat:
• Ce ți-a ieșit foarte bine?
• Ce poți face diferit data viitoare?

Îți las mai jos link-ul către webinar. Folosește-l cum crezi că îți este util.

https://www.youtube.com/watch?v=z45L-O8CtXM